Reclamanta a solicitat obligarea fostului angajator la plata unor daune morale și materiale pentru producerea sindromului burnout, al epuizării profesionale. Astfel, a cerut despăgubiri pentru burn-out ca urmare a condițiilor de muncă solicitante, care au dus la deteriorarea stării sale de sănătate..
Tribunalul Cluj a obligat angajatorul la plata sumelor de 6691,2 lei (daune materiale), 7500 euro (daune morale) și 5000 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reținut că reclamanta a fost angajată în perioada 2016-2019. Odată cu angajarea, aceasta a făcut parte dintr-un departament subdimensionat în raport cu creşterea exponenţială a numărului de angajaţi la nivelul societăţii, sarcinile sale aglomerându-se treptat.
Comparaţia dintre volumul de muncă alocat reclamantei în perioada cât aceasta a fost salariata societăţii şi volumul de muncă existent şi repartizat personalului salariat la momentul anilor …. oferă indicii elocvente în sensul că deteriorarea stării de sănătate a reclamantei se datorează volumului mare de muncă alocat de angajator, rezultând o medie de 5 până la maxim 14 roluri per recruiter, faţă de 150 câte au fost gestionate de reclamantă. Aceasta a dus la o deteriorare a stării de sănătate a reclamantei, ceea ce a confirmat necesitatea despăgubirilor pentru burn-out.
Din probatoriu, rezultă că începând cu anul …, starea de sănătate a reclamantei s-a deteriorat, agravându-se în timp, aceasta s-a prezentat la consulturi de specialitate, a început tratamente şi chiar a fost internată pentru tratarea stărilor de epuizare profesională, insomnia, anxietăţi, depresie, etc.
Actele medicale confirmă suferinţele, indicând o serie amplă şi costisitoare de investigaţii efectuate de reclamantă, recomandările la externare fiind în sensul suportului familial, evitarea situaţiilor tensionate, interzicerea consumului de alcool şi şofatul, psihoterapie şi tratament medicamentos.
Apărările pârâtei legate de nerespectarea de către reclamantă a regulamentului intern cu privire la neaducerea la cunoştinţă a problemelor de sănătate, nu pot fi reţinute. Din toate probele administrate în cauză, chiar şi din depoziţia martorei, rezultă că la nivelul angajatorului, problemele erau cunoscute, ştiindu-se de starea sensibilă a reclamantei.
„Potrivit prevederilor art. 253 alin. 1 C. Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Fapta ilicită constă în neîndeplinirea obligaţiilor care incumbau angajatorului și a căror încălcare a condus la producerea afectării stării de sănătate, în contextul în care, în temeiul legii securității și sănătății în muncă, obligația angajatorului de a asigura securitatea și sănătatea în muncă a angajaților constituie una din cele mai importante obligații ale angajatorului.”
Hotărârea nu a fost atacată cu apel și este definitivă.
Sursa hotărârii: cod RJ 23ge996e4 (https://www.rejust.ro/juris/23ge996e4)
