Noutăți

Mituri din dosarele de divorț – Partea II

Data

Vreau să divorțez, dar nu știu ce drepturi are copilul meu, „face parte la apartament”?

Iată una dintre întrebările formulate de justițiabili, redată exact așa cum este ea formulată. De multe ori, părintele care formulează întrebarea, urmează să se decidă în sensul menținerii sau desfacerii căsătoriei, în funcție de avantajele patrimoniale pe care le are el însuși sau copilul.

Răspunsul este NU. În timpul vieții părinților, copiii au doar dreptul de întreținere.

Articolul 500 din Codul civil dispune în mod expres cu privire la independența patrimonială, în felul următor: „părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului și nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la moștenire și la întreținere.”

Astfel, părinții au obligația de asigura copiilor cele necesare întreținerii, creșterii, educării și pregătirii profesionale, obligație pe care o vor executa în natură (în cazul în care părinții conviețuiesc), iar în caz contrar, își vor executa obligația, probabil, prin plata unei sume de bani.

 Părinții au obligația de întreținere a copiilor lor minori, deci de la naștere și până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar ulterior acestui moment, întreținerea poate fi acordată până la împlinirea vârstei de 26 ani, dacă copilul se află în continuarea studiilor (și sunt îndeplinite și celelalte condiții legale.)

La decesul părintelui, bunurile acestora se vor împărți conform legii, iar copiii, descendenții de gradul I, vor primi moștenirea, singuri sau împreună cu soțul supraviețuitor, dacă este cazul. Totuși, despre dreptul la moștenire nu putem vorbi decât la deschiderea moștenirii, prin deces.

În concluzie, copiii „nu fac parte la apartament” și nici  nu au drept față nici un bun care aparține părinților. Bunurile părinților se vor împărți între ei, conform contribuției fiecăruia la dobândirea bunurilor comune,  fiind posibil, așadar, ca unuia să i se recunoască o contribuție mai mare, dacă a avut venituri mai mari în timpul căsătoriei. În cazul în care părintele la care urmează să fie stabilită locuința copilului, nu are venituri suficiente pentru întreținerea sa după divorț sau nu are o locuință proprie, soluția este, în mod evident, să-și valorifice drepturile patrimoniale printr-un partaj.

Notă: Informațiile din articol au fost redate într-un limbaj uzual, pe înțelesul justițiabililor și al persoanelor fără cunoștințe juridice.

Autor: Avocat Paula-Alina Lupu, Baroul Iași

Se interzice preluarea, distribuirea integrală sau parțială a conținutului acestui site, fără indicarea autorului și a sursei cu link activ, sub sancțiunile prevăzute de Legea 8/1996 privind drepturile de

Distribuie articolul:

Facebook
LinkedIn

MAI MULTE
ARTICOLE

Ordinul de protecție. Data intrării în vigoare

📌𝐋𝐚 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟑𝟏.𝟎𝟖.𝟐𝟎𝟐𝟒, 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐠𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐋𝐞𝐠𝐞𝐚 𝟐𝟔/𝟐𝟎𝟎𝟒 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐨𝐫𝐝𝐢𝐧𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐞, ceea ce înseamnă că va putea solicita un ordin de protecție nu doar persoana care este membru

Citește mai departe »