Mare parte din justitițiabili se informează din surse greșite (respectiv de la prieteni care au avut și ei litigii și care cred că deja cunosc procedura civilă, forumuri, google, etc.), motiv pentru care au o falsă reprezentare asupra modului în care se desfășoară un proces. Am pregătit o serie de postări cu mituri din dosarele de divorț pe care am ales să le redau exact așa cum circulă, pentru a putea fi ușor recunoscute
1. „Lasă-l pe el să deschidă procesul ca să plătească el tot” – aceasta este convingerea celor care nu vor să suporte nici un fel de costuri și își imaginează că dacă nu participă activ la proces nu vor antrena cheltuieli.
✓ Nimic mai FALS! Adevărul este că cel care deschide litigiul, va avansa și taxele de timbru (și evident, onorariu de avocat, dacă este cazul) însă, acesta își va recupera cheltuielile de la pârât în ipoteza admiterii acțiunii.
De asemenea, pârâtul care dorește să se aprere, își va angaja și el, cel mai probabil, avocat, iar dacă are pretenții proprii, va achita și el o taxă de timbru.
2. „Daca nu mă prezint, divorțul nu se va judeca in lipsa mea” – aceasta este credința soțului care nu vrea să divorțeze și consideră că dacă nu va veni la proces, acest lucru o va împiedica pe reclamantă să obțină divorțul.
✓ Din nou, fals! Conform legii este obligatorie prezența la proces a reclamantului (sau a mandatarului său), iar în caz contrar, cererea se va respinge ca nesusținută. Prezența pârâtului nu este obligatorie, însă este obligatorie dovada faptului că acesta a fost citat, respectiv că are cunoștință de proces. Este evident că nimeni nu poate fi obligat să se prezinte la proces sau să apere, iar în cazul în care acesta „nu este de găsit”, există soluții procedurale.
3. „Dacă plec de acasă, voi răspunde pentru abandon de familie/părăsire de domiciliu”
✓ Din păcate, multe femei victime ale violenței domestice nu pleacă de acasă crezând în mod eronat că li se va face plângere pentru abandon de familie. Din nou, fals!
Despre asta am scris mai multe aici: https://avocatpaulaalinalupu.ro/plecarea-sotului-de-acasa-este-sau-nu-parasire-de-domiciliu-abandon-de-familie/
4. „Soțul câștigă mai mult și îmi va lua copilul”
✓ Veniturile părinților sunt doar unul dintre aspectele luate în calcul de către instanța de judecată (și nu cel mai important). În realitate, contează mai mult garanțiile morale și materiale oferite de fiecare părinte, respectiv, pe înțelesul justițiabililor – atașamentul față de minor și care dintre cei doi îi poate oferi condiții mai bune creșterii și dezvoltării acestuia.
5. „Dacă soțul și-a găsit pe alta, am mai multe șanse să primesc „custodia” copilului”
✓ Nu, nu există mai multe șanse! Infidelitatea este o chestiune care ține de culpa la divorț și nu are legătură cu copilul. Așadar, putem avea un divorț pronunțat din „vina” soțului infidel, iar acesta să-și păstreze drepturile cu privire la copil, așa cum este și normal.
„Custodia” este o noțiune greșit înțeleasă și nu vizează locuința copilului, adică unde va locui acesta pe viitor, ci răspunde la întrebarea „cine ia decizii cu privire la copil?”
6. „Renunț la pensia de întreținere dacă și tu renunți la programul de vizită/drepturile asupra copilului”
✓ Fals! O astfel de înțelegere este contrară legii. Pensia de întreținere (sau „alimentară” în limbajul popular) este un drept al copilului, nu al unuia dintre părinți și la care nu se poate renunța. Deși de-a lungul timpului am văzut câteva declarații notariale de acest fel, acestea nu sunt legale și nici nu au valoare juridică în fața instanței, iar părintele va fi obligat, oricum, să plătească pensia de întreținere.
Pentru o mai bună înțelegere, ar trebui să știți că nici salariatul nu poate renunța în mod valabil la salariul său, iar aceste reguli sunt stabilite tocmai pentru a proteja anumite categorii de persoane – în cazul de mai sus, copilul trebuie protejat de eventualele înțelegeri greșite dintre părinți.
7. „Am custodie exclusivă, ceea ce înseamnă că tatăl copilului este decăzut din drepturi”
Cele două noțiuni nu sunt sinonime. „Custodia” sau autoritatea părintească exclusivă înseamnă, pe înțelesul justițiabililor, că doar unul dintre părinți va lua decizii importante cu privire la copilul minor (cum sunt cele referitoare la eliberarea pașaportului sau a cărții de identiate, ieșirea din țară, înscrierea la școală sau efectuarea unei intervenții medicale). Decăderea din drepturi nu o poate solicita părintele, ci doar „Protecția copilului”.
Autor: Avocat Paula-Alina Lupu, Baroul Iași
Se interzice preluarea, distribuirea integrală sau parțială a conținutului acestui site fără indicarea autorului și a sursei cu link activ, sub sancțiunile prevăzute de Legea 8/1996 privind drepturile de autor.
